Nu am ce face si ma gandesc sa scriu. Dar cum? Unde? Asa ca imi creez si eu un blog ca poate multi altii. Stau sa ma gandesc ce nume sa-mi dau mie, blog-ului etc, ca mai apoi ajuns in sfarsit la chenarul alb si gol sa realizez ca de fapt nu am ce scrie. Dar de fapt de ce scrie lumea pe blog-uri? Nu au altceva mai bun de facut? A, da, au ceva de spus, au ce scrie. Dar la mine totul este asa de simplu, cel putin asa vreau eu sa cred cand de fapt totul este extrem de complicat si lucrurile se intampla intr-o maniera intr-atat de ticaloasa si plina de nerusinare incat am inceput sa nu mai simt nimic. Traiesc foarte bine in lumea creata de mine, a carei pereti trebuie sa recunosc ca sunt consolidati de foarte multa rabdare si indiferenta si a carei acoperis inca este in constructie, lucru care ma face inca constient de lumea exterioara, de vicisitudinile dintre oameni, de asa zisele "prietenii", care ma dezgusta pur si simplu doar prin simplul fapt pentru ca au fost facute pentru cu un totul alt scop decat cel al prieteniei, aici sa nu intram in detalii(sunt mult prea multe) plus multimea ingamfatilor care se pare ca nu se mai termina si izvoraste din ce in ce in mai multe locuri. MOTIVE se gasesc nenumarate. Dar, paradoxal, desi gandesc asa, societatea nu-ti da alta solutie decat aceea in care tu, om, desi pastrezi o reticenta infinita in a fi sau deveni ca unii dintre semenii tai, nu ai alta cale de adaptare decat aceea in care te transformi macar pentru cateva momente in acele fiinte pentru care nici un adjectiv nu le mai poate descrie, doar cateva simple replici si expresii ale lor te pot duce la intelegerea acestora. Cu totii am fost pusi macar o data in viata in fata acestei alegeri care nu a depins de noi. Ca sa traiesti nu mai trebuie sa fii "tu", ci un altul mult mai atent educat si modelat pe "legile cerute" de societate. Lucruri abominabile se intampla zilnic, iar daca nu putem fi total detasati de ele, trebuie sa invatam sa traim cu ele, poate prin ele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trebuie sa citesti Jocul cu margele de sticla de Herman Hesse:D Uite de ce : "Interesul pentru persoană, pentru nume, pentru înfăţişare şi gesturi ni se pare acum îngăduit şi firesc la ei, la eroi, la aceşti oameni într-adevăr exemplari, fiindcă până şi în cea mai desăvârşită ierarhie, în organizaţia cea mai lipsită de fricţiuni noi nu vedem nicidecum o maşinărie înjghebată din piese moarte şi indiferente în sine, ci un corp viu, alcătuit din părţi şi animat de organe care îşi au fiecare chipul propriu şi independenţa sa şi participă la minunea vieţii,"
RăspundețiȘtergereOricat ti s-ar parea ca te dizolvi in multime, nu e asa:)